fbpx

Platformă de știri și opinii

Ce oameni noi ne dorim?

in Opinii by

Dorința de înnoire și de schimbare a ceea ce este perimat, desuet și depășit  este o necesitate firească de viață, ce traversează întreaga istorie umană.

A schimba ceea ce nu funcționează bine, ceea ce nu merge conform scopului propus și care împiedică naturala, necesara și optima dezvoltare umană, reprezintă o urgență, nu doar socială și economică, ci și morală. Desigur, nu am în vedere aici valorile eterne ale înțelepciunii dumnezeiești, reflectate în spiritul principiilor evanghelice care sunt veșnic noi, ci  numai manifestarea umanului în planul lumii lui Dumnezeu.

Înnoirea, schimbarea și transformarea sunt aspirații firești pe care le întâlnim în toate sferele sociale. Indiferent de ceea ce separă pe oameni, dorința de mai bine, de schimbare și de înnoire sunt nevoi ce transcend orice separare sau specificitate umană.

Cu atât mai mult astăzi, constatăm că avem nevoie de oameni noi, corecți, responsabili, dinamici, gata să-și asume ceea ce este necesar și așteptat de către comunitate, cu planuri mari, fideli față de promisiunile pe care le fac și față de tot ceea ce-și asumă, cu viziuni cu adevărat strălucitoare și utile. Demnitatea și responsabilitatea, profesionalismul și moralitatea, hotărârea și curajul trebuie să fie principalele virtuți care să-i caracterizeze pe acei oameni care pot să înnoiască ambientul socio-politic, economic și cultural comunitar.

Sfânta Scriptură ne asigură că vinul nou trebuie pus întotdeauna numai în burdufuri noi și niciodată vechi, pentru a nu periclita existența niciuneia din părți! La fel, în viața comunitară, locală, națională și europeană, nu putem avea încredere în acei învechiți în rele, neputințe sau deșarte promisiuni, căci dacă până acum sau când a fost momentul maxim al meteoricei lor apariții, nu au putut  să demonstreze că pot înnoi chipul lumii noastre și ne-au orbit numai cu promisiuni deșarte, oare cum vor putea face aceasta mâine? Și care mâine, căci oare mai e vreun timp pentru a demonstra ceva pentru ei?

Aspirația după nou este deci, nu o iluzie, nu un lux, nu ceva superficial, ci, în mod natural, ceva firesc pentru orice om drept, corect, căruia îi pasă de el și de semenii lui! Avem nevoie de oameni noi, cinstiți, fideli cuvântului dat, responsabili, onești, corecți și, mai ales cu viziune, cu reală viziune de înnoire, schimbare și dezvoltare a comunității noastre! Gloria trecutului ne obligă pe noi, cei ai prezentului, să fim responsabili față de viitorul nostru, al copiilor și al lumii noastre!

Avem nevoie de oameni noi, dar nu ca unii care se cred atoateștiutori și stăpânitori.
Să-i recunoaștem pe cei noi și  corecți, să-i sprijinim și să avem încredere în ei!

Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Ionuț Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și profesor asociat la Universitatea „Valahia”

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Opinii

Go to Top