fbpx

Platformă de știri și opinii

CHINDIA. Ultimul test, vineri cu Hărman

in Sport by

Chindia Târgoviște va susține vineri, de la ora 14.00, ultimul joc de verificare dinaintea reluării campionatului Ligii a II-a. Chindia o va întâlni pe ACS Hărman (Liga a III-a), pe stadionul din Aninoasa, unde a jucat și cu Metaloglobus, week-end-ul trecut (1-1). Conducerea clubului a perfectat, în ultimele zile, alte două mutări interesante, legitimându-i pe Dan Panait și Mihai Leca, până sâmbătă urmând să semneze, foarte probabil, și Vadim Rață. „Sperăm ca toți jucătorii transferați să se ridice la înălțimea așteptărilor noastre și ale suporterilor și să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Pregătirile au decurs bine, așteptăm cu încredere primul meci oficial din 2019, vinerea viitoare, cu Aerostar Bacău”, a declarat pentru BazarMedia președintele Chindiei, Marcel Ghergu. Altfel, staff-ul tehnic al divizionarei B târgoviștene a decis să renunțe la serviciile mijlocașului Andrei Lungu. Trecut pe la Energie Cottbus și Ramat Hasharon, Lungu a evoluat în 17 partide pentru Chindia, înscriind o singură dată, în finalul jocului cu Poli Timișoara (2-1).

Ca un element de normalitate în relația cu mass-media și cu suporterii, clubul va organiza la mijlocul săptămânii viitoare o conferință de presă în care vor fi prezentați oficial fotbaliștii sosiți în iarnă.

Foto: Cătălin Clopotaru / AFC Chindia Târgoviște

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top