fbpx

Platformă de știri și opinii

Din Liga I, pentru Liga I

in Sport by
Banner

Chindia s-a mișcat bine pe piața transferurilor după ce a încheiat prima parte a campionatului Ligii a II-a pe locul 5. Gruparea din Târgoviște i-a legitimat, deocamdată, pe Mihai Neicuțescu (Dinamo), Bogdan Șandru, Valentin Alexandru (ambii Dunărea Călărași) și Dan Panait (Concordia Chiajna), toți cu prezențe pe prima scenă în 2018. Campania din această iarnă e, de departe, cea mai solidă de la revenirea echipei în Liga a II-a, bugetul a crescut semnificativ față de stagiunile precedente, iar șefii clubului rostesc mai apăsat ca niciodată cuvântul „promovare”, aspecte care dau încredere suporterilor că Târgoviștea va face în iunie pasul cel mare, așteptat de 21 de ani. Iar achizițiile par să nu se oprească aici: Chindia negociază cu Concordia Chiajna pentru Mihai Leca, fotbalist care urma să sosească pe Eugen Popescu sub formă de împrumut, de la Chiajna, iar moldoveanul Vadim Rață (Milsami Orhei, patru selecții la echipa națională) se pregătește de sâmbătă sub comanda lui Viorel Moldovan.

În amicale nu stau bine

Și totuși, există probleme de exprimare în jocul roș-albaștrilor: târgoviștenii au câștigat doar două teste din șapte, victoriile venind în fața unor adversari modești, precum Unirea Bascov (2-1) și CS Balotești (3-1). Explicația ar fi că, exceptând ultimele verificări, Viorel Moldovan a rulat de fiecare tot lotul pe care l-a avut la dispoziție, de cele mai multe ori cu garnituri total schimbate pe reprize. Altfel, dintre jucătorii transferați în pauza competițională, doar Neicuțescu a fost prezent la antrenamente încă de la reunirea lotului. Șandru și Alexandru s-au alăturat pe parcurs, iar unii, cazurile lui Panait, Rață sau Leca, au venit abia de câteva zile la Târgoviște. Primul meci oficial al Chindiei în 2019 e programat vinerea viitoare, pe 22 februarie, cu Aerostar Bacău, pe teren propriu. Cherchez & co. au un program dificil în primele runde din acest an: după jocul de acasă cu Bacăul urmează o deplasare la FC Argeș (2 martie) și apoi meciul cu Petrolul, pe Eugen Popescu (9 martie).

Pe cine a transferat Chindia în ultimele săptămâni:

Mihai Neicuțescu – mijlocaș, 20 ani, împrumutat de la Dinamo

Bogdan Șandru – fundaș, 28 ani, de la Dunărea Călărași

Valentin Alexandru – atacant, 27 ani, de la Dunărea Călărași

Dan Panait – fundaș, 21 ani, împrumutat de la Viitorul, via Concordia Chiajna

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top