fbpx

Platformă de știri și opinii

„Fundul sacului” vs. „sacul fără fund”

in Analize/Politică by

Ce se întâmplă în PSD Dâmbovița? O întrebare firească ce a ajuns să constituie punctul de plecare a nenumărate discuții, ce răscolesc, preponderent în spațiul virtual al internetului, orgolii și interese și care stârnește reacții pro, dar mai ales contra.

În funcție de interesul personal, dar și de doza de orgoliu de la purtător, mai toți social-democrații, mai vechi sau mai noi (Nicolae Filimon le-ar fi spus altfel, adăugând desigur și imaginea vivantă a „ce naște din pisică șoareci mănâncă”), se manifestă virtual.

Un caz aparte îl constituie edilul șef al Pucioasei, Constantin Ana, social-democrat din vremuri „imemoriale”, vreo 20 de ani, spune edilul, ce a ales să se manifeste altfel. Printr-un interviu acordat celor de la „Recorder” (detalii găsiți aici). Că cei de la „Recorder” numai fanii PSD nu sunt, nu cred că mai are sens a fi precizat. În altă ordine de idei, interviul amintit este (precizez pentru cine nu are răbdarea să îl urmărească, eventual accesând link-ul de mai sus)  un „vaiet” prelung al edilului șef de la Pucioasa, la adresa oamenilor răi din PSD (partid din care face parte), ce au imaginat „Bugetul pe anul asta-asta e cea mai mare tragedie”, cum spune chiar C. Ana. Mai exact, printre lacrimi  de crocodil, edilul șef  zice  că :

„Anul trecut(2017-2018) s-a aliniat politicii generale dictate de la centru prin noua lege a salarizării și a mărit toate salariile din Primărie, deși știa, la fel ca toți primarii din țară, că de la centru li s-a dat doar cadru legislativ, nu și resurse financiare suplimentare care să acopere majorările.

Așa că, prin toamnă (anul 2018), Constantin Ana a făcut un calcul și i-a dat cu virgulă: din cele 6 milioane de lei adunați din taxe locale, cam 5,3 milioane s-au dus pe fondul de salarii. Practic, Primăria plătește salariile angajaților, dar nu mai rămâne cu bani pentru investiții în dezvoltarea orașului: „La momentul de față venim doar din inerție la muncă, pentru a rezolva probleme mărunte. Problemele importante, care necesită investiții, nu prea avem cu ce să le rezolvăm”.
După cum titrează „Recorder”.
Lăsăm interviul deoparte și mai adăugăm, doar, câteva amănunte, asupra cărora edilul nu insistă. Când „sacul” părea plin, a mărit salarii, că doar nu dădea de la el, acum (în 2019), când sacul pare gol, a tăiat salarii (10% din salariile angajaților primăriei și a anunțat o disponibilizare de personal). Vinovații? Evident doar exponenții social-democrației de caviar, de la București, iar edilul plânge de mila concetățenilor săi, pe care nu poate să-i ajute. Noroc că nu e singur prin oraș. Asta pentru că (pentru conformitate se poate urmări pagina de facebook „Recorder) taxarea, deocamdată doar din spațiul virtual, a venit destul de prompt.
„Dar pentru concertul Holograf, din toamna trecută, ați avut bani?”
„Pentru mașina de 100.000 de euro ați avut bani?”
„Pentru reparțiiii minimale în oraș (vezi foto) de ce n-ați avut bani?”

Ar fi doar câteva dintre ideile regăsite în comentariile și reacțiile stârnite de „vaietul”edilului șef.

„Vox populi, vox dei”. Dar, pentru a nu fi acuzați de naivitate excesivă (nu că ar conta prea mult), cred că cel mai bine folosim materialul „clientului”. C.Ana spune, într-un lung șir de răspunsuri, ce bănuim că i-au solicitat prezența preț de foarte multe ceasuri, în spațiul virtual (oricum declară că vine din inerție la muncă și nu prea are ce să facă), că s-a cam săturat de PSD și că nu știe cât mai rezistă. Pentru conformitate:

Cu alte cuvinte, psd-istul, „de vreo 20 de ani”, Constantin Ana, edil șef al Pucioasei, se cam cere afară din PSD. Sacul e gol, iar la plăcinte nu mai e loc, momentan, iar războaiele (politice, evident) cam bat la ușă. Păi, dacă tot nu mai aveți energie și soluții, social democrația nu vă mai spune (aproape) nimic, varianta cea mai simplă este un pix și o hârtie, pe care să începeți a așterne câteva cuvinte. Puteți strecura printre ele și cuvintele „Demisie” și „PSD”. Desigur, o astfel de opțiune, presupune renunțarea la funcția de primar, și  nu ar fi ca atunci când PSD-ul v-ar da afară din partid, situație în care  ați putea să „nu mai aveți energie și soluții”, pentru comunitatea din Pucioasa, încă vreme de un an (alegerile din 2020), dar din postura de edil șef.

Între timp, edilul șef de la Pucioasa a ajuns și prin forurile de conducere ale PSD Dâmbovița. Probabil că aceasta este strategia câștigătoare, aleasă de noua conducere a social-democraților dâmbovițeni. Șefii mai mici îi „înjură” p-ăia mari, ca să pară că, de fapt, comunitățile, pe care le conduc „șefii ăi mici”, chiar au un aliat.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Analize

Go to Top