fbpx

Platformă de știri și opinii

Țuțuianu candidează la euroalegeri (surse)

in Analize/Politică by

Proaspăt intrat în Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu va fi aruncat în luptă la primele alegeri din acest an, cele pentru Parlamentul European.

Fostul șef al social-democraților dâmbovițeni se bucură de aprecieri din partea lui Victor Ponta, cei doi participând de curând la un turneu prin Moldova (Țuțuianu și-a anunțat trecerea la Pro România la Bacău).

Mai mult, conform surselor noastre, Țuțuianu este în cărți la alcătuirea listei de candidați pentru euroalegeri. Primele cinci personalități care deschid lista ar fi : Victor Ponta, Corina Crețu, Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu și Adrian Țuțuianu.

Începând cu acest an, România va avea 33 de europarlamentari dacă Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană pâna la sfârștul lui mai, cand vor avea loc alegerile (față de 32 până acum).

Cum Pro România este creditat în ultimele sondaje cu 5%-7%, este foarte posibil ca partidul să trimită la Bruxelles cel puțin 2 eurodeputați. Dintre primii candidați, doar Corina Crețu pare a fi interesată de un job în capitala Europei. Asta înseamnă că Adrian Țuțuianu ar avea șanse reale să devină europarlamentar.

În acest context, este chiar interesant de urmărit scorul Pro România în Dâmbovița la alegerile din mai.

Foto: stirilazi.ro

Banner

Ultimele stiri din Analize

Go to Top