Lupescu (USR): lipsa Bugetului îngroapă Automecanica!

in Actualitate/Economie by

Situație critică la Automecanica Moreni, în lipsa bugetului pe anul în curs! Uniunea Salvați România (USR) Dâmbovița, avertizează asupra impactului devastator pe care bâlbâielile puterii îl au asupra cunoscutei întreprinderi din Moreni.

Sub semnătura dep. Dumitru Lupescu, președintele USR Dâmbovița, a fost dată publicității o declarație de presă în care USR critică situația creată și cere coaliției guvernamentale să adopte urgent Legea Bugetului pe 2019.

”USR Dâmbovița este preocupată de situația creată de guvernarea PSD-ALDE prin lipsa bugetului de stat la nivel naţional pe anul curent, fapt care se răsfrânge extrem de dur asupra situaţiei economice de la Uzina Automecanica Moreni.

Sunt probleme mari cu comenzile la această întreprindere. Bugetul naţional pe anul în curs, nefiind supus aprobării Parlamentului, ci enunțat numai declarativ, Ministerul Apărării nu poate da de lucru personalului angajat în această uzină dâmbovițeana.

Nici măcar reparațiile pe care Automecanica Moreni le execută totdeauna la timp și de calitate nu le poate primi, situaţia fiind inadmisibilă din punctul de vedere al USR. Conducerea filialei județene USR Dâmbovița trage semnalul de alarmă în acest caz și cere ferm coaliției de la guvernare să rezolve situația creată prin readoptarea bugetului de stat pe anul curent.

Totodată, USR Dâmbovița se declară alături de personalul și reprezentanții săi din Automecanica Moreni pentru rezolvarea grabnică a situației create.

Dumitru Lupescu, Deputat USR de Dâmbovița,

Președinte USR Dâmbovița”

Chiar dacă parlamentarul USR se concentrează, în declarația de presă, pe situația de la Automecanica Moreni, întârzierea adoptării bugetului creează probleme grave în mai toate domeniile, cu deosebire în administrația publică, unde activitatea primăriilor este aproape paralizată!

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici