RECURS LA PREZENT. Dușmanul prostului

in Opinii by

Deunăzi citeam într-o rubrică consacrată la un site concurent un extraordinar eseu ce așeza în tușe firești prostul și ipostazele prostiei.

Salut și mă înclin, cu adâncă reverență, pentru scurta dar sclipitoarea radiografie a prostului și a prostiei și nu ascund faptul că, măcinându-mă de ceva vreme și pe mine această temă, am constatat că a scrie despre personajele politice în nota prostului și a prostiei este un izvor nesecat. Știți cum se spune: Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns!

De pe băncile școlii, evident pentru cei care au trecut pe acolo fără să fie absenți, am învățat anumite perechi de cuvinte. Cele cu înțeles asemănător erau sinonimele și cele cu înțeles contrar, antonimele. Pentru cele din urmă ne-au fost prezentate spre exemplificare perechile „prieten-dușman” sau „prost-deștept”, ca să înțeleagă și Gâgă cum stă treaba cu aceste cuvinte cu sens contrar.

Astăzi, adult fiind, citind textul mai sus amintit, asemeni unui personaj interpretat de Toma Caragiu, după identificarea atâtor proști cocoțați în funcții, mi-am pus diabolica întrebarea: Dar cine este DUȘMANUL PROSTULUI?

Evident prima, fireasca și logica reacție a fost: DEȘTEPTUL! NU? Doar el i se poate opune !?!

Voi ce spuneți ???

Imediat am început să am dubii asupra acestui silogism. Bun, sunt antonime Prost-Deștept, dar nu cred că dușmanul prostului este deșteptul. Mă veți întreba, moromețian, asemeni personajului lui Marin Preda: „Pe ce te bazezi?”

Prima dată trebuie să apelăm la folclor, la chintesența spiritualității culturale a unui neam, care ne spune:

„Cu prostul nu te pune. Are mintea odihnită!”

„Nu te încurca cu prostul!”

„Decât cu prostul la câștig, mai bine cu deșteptul la pierdere!”

Și poate lungul șir să continue, acestea fiindu-mi la îndemână fără să apelez la vreo enciclopedie în materie de asemenea învățăminte.

Deci, întorcându-ne la personaj, la prostul cocoțat într-o funcție am stabilit că nu deșteptul este cel care îi este dușman, că nu deșteptul vrea să îi ia locul întrucât, inteligența, cultura și experiența dobândită nu se pot coborî la nivelul cotelor minime ce-l definesc pe prost.

Veți spune că dușmanul prostului cocoțat într-o funcție politică este „opoziția” ca alternativă democratică. Și această afirmație ar fi fost valabilă dacă viața nu ne-ar fi dovedit că dușmanul prostului de la guvernare este omonimul său din opoziție.

Atunci, nu e bine!!!

Dacă nici acesta nu este dușmanul înseamnă că cititorul nu a fost suficient de perspicace încât, apropoape intuitiv, să-l descopere pe DUȘMANUL PROSTULUI.

Realitatea reclamă un un crunt adevăr: DUȘMANUL PROSTULUI este MAI PROSTUL, dacă este permis să folosim gradele de comparație ale adjectivelor pentru un adjectiv la bază, astăzi având funcția de subiect, adică cel care declanșează acțiunea!

Da, dragă cititorule: MAI PROSTUL este cel ce îl va lua în vizor pe PROST, este cel ce va dori întotodeauna să-i ia funcția și va face orice să-i submineze poziția.

Atât PROSTUL cât și MAI PROSTUL nu au conștiință de sine. Ei se află în acele poziții pentru că în cvasilobotomia lor cred că acele poziții li se cuvin de drept și, mai mult, au așteptări mari din partea celor din jur, dorind să li se recunoască măreția și importanța propriilor persoane.

O altă cauză a parvenirii acestora, poate cea mai importantă, este eliberarea culoarului de către cei merituoși care nu vor să se amestece cu proștii, astfel încât cocoțatul în funcție să devină echivalentul urcatului scroafei în copac (cerându-mi iertare bietului animal pentru nefericita vecinătate).

În aceasta ipostază, tu, cititorule, cu inteligența mult peste coeficientul celor doi dinainte, începi să ai o problemă!

Nu știi care este mai periculos, mai nociv pentru societate: PROSTUL sau MAI PROSTUL și atunci zâmbetul tău inteligent îți îngheață pe față, realizând drama la care ești condamnat prin înlocuirea personajului de pe soclu cu un altul mai nociv, mai hulit, mai prost!

Deci, atenție la PROȘTI dar și ceva mai mare atenție la MAI PROȘTI!

Trist, nu?

 

Banner