fbpx

Platformă de știri și opinii

Mult iartă cel ce iubește mult!

in Opinii by
Banner

Cea mai profundă nevoie umană, în lipsa căreia ființa umană se chinuie și în final se stinge, IUBIREA reprezintă o necesitate existențială absolută.

Suntem creați din iubirea infinită a lui Dumnezeu și suntem destinați a împărtăși iubire, a trăi în iubire și a ne mișca în iubire!
Iubirea reprezintă esența, scopul și misiunea vieții noastre, pentru acesta am putea spune că OMUL ESTE ATÂT CÂT IUBEȘTE, DAR ȘI CEEA CE IUBEȘTE! Iubirea ne modelează viața, a noastră și a aproapelui.
Creați din iubire, trebuie să reflectăm iubire, altfel, asemenea unei plante fără apă, ne stingem, încetul cu încetul.
Dar, în tumultul vieții, iubirea este adesea superficială, deficitară, măruntă sau umbrită de patimi, întuneric, răzbunare sau ură! Toate acestea nu sunt de fapt decât numai boli ale sufletului ce nu ne lasă să ne trăim deplin viața, ce ne împiedică să respirăm parfumul vieții, să ne trăim existența în mod integral și să ne bucurăm de darul minunat al vieții oferit nouă de Creator!
IERTAREA reprezintă antidotul împietririi sufletului, căci URA este o boală ce macină sufletul omului pe dinăuntru, nedându-i pace, creându-i un iad interior, teribil de înfricoșător, o avant premieră a ceea ce va fi dincolo pentru cel ce nu știe să se împace cu sine, cu semenii și să ierte.
Căci, dincolo, nu Dumnezeu care este iubire și numai iubire, chinuie! Nu, niciodată El! Căci știe să împărtășească din abundență viață, iertare, bucurie și iubire! Ci noi, cei care nu ne putem ierta pentru faptele noastre și nu-i putem ierta pe cei care ne-au greșit, iar aceasta ne face neputincioși în a iubi, aducându-ne în starea specifică iadului! Acesta este deci o stare de neputință, neputința de a ierta și de a iubi, de a te bucura de comuniune și de a fi solidar cu aproapele!
În aparență, nu pare ceva greu și înfricoșător! În aparență numai, căci mai ușoare de multe ori ar fi chinurile fizice decât cele sufletești și numai cine n-a iubit nu știe, dar greu îmi este să cred că există un astfel de om!
A ierta este un act dumnezeiesc și omenesc, ori mai curând dumnezeiesc de omenesc, pe deplin dumnezeiesc, pe deplin omenesc!
A ierta înseamnă a înceta să contabilizezi greșelile aproapelui, să-i vezi fragilitatea, neputința, păcatele chiar, dar și mai mult, dincolo de ele, chipul dumnezeiesc și luminos din el, frumusețea dumnezeiască care-i dă măreție și demnitate, ambele indelebile vreodată!
A ierta este totodată un act fără sfârșit, căci atunci când încetezi să ierți, încetezi să iubești! De aceea, vedem oameni copleșiți și învinși de ură care nu reprezintă decât iubiri eșuate și epave a ceea ce ar fi fost dacă nu ar fi fost cuceriți de întuneric!
A iubi înseamnă a ierta și invers! A ierta ne asemănă cu Dumnezeu, ne face dumnezei in potestas, pentru că numai El iartă neîncetat, pentru că iubește infinit!
A iubi este un destin, o vocație, sensul vieții și ceea ce ne ține în existență, iar a ierta este o formă naturală de iubire.
Pe când, a nu ierta este o neputință, ce numai îngerii cei răi o au, împietrirea în neiubire, păcatul suprem, căci ne separă și de Creator și de aproapele!
A ierta, ca și a iubi, sunt necesități existențiale stringente și fundamentale!
Prin urmare, să iertăm pentru că iubim și să iubim pentru a putea ierta!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Ionuț Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și profesor asociat la Universitatea „Valahia”

Banner

Ultimele stiri din Opinii

Go to Top