fbpx

Platformă de știri și opinii

Țuțuianu, milog la curtea lui Ponta (pamflet)

in Opinii/Politică by
Banner

Pe vremuri, slugile care se făceau remarcate pentru râvna de care dădeau dovadă în împlinirea poruncilor boierești erau recompensate cu resturi de la masa stăpânilor, aruncate cu mărinimie în timpul ospețelor. Obiceiul s-a păstrat până în vremurile noastre, îmbrăcând diverse forme, cea mai apropiată de sensul original fiind comportamentul politrucilor autohtoni.

Reflexul spinării îndoite și apetența de a linge unde au scuipat sunt atât de puternice, încât puțini reușesc să își păstreze demnitatea. Cu atât mai trist cu cât unii dintre cei ce se ploconesc la picioarele ”boierilor” de rit nou nu sunt nici muritori de foame și nici cazuri sociale disperate.

Până de curând atotputernic stăpân al județului, de al cărui cuvânt se temea de moarte funcționărimea toată, de la președintele CJD până la ultimul paznic de instituție, senatorul Adrian Țuțuianu – despre el vorba în povestea aceasta – s-a dovedit a fi un rege gol.

Excluderea din PSD și despuierea de funcțiile care îi dădeau drept de viață și de moarte pe feuda roșie în fruntea căreia se cocoțase, ni-l arată exact așa cum e: un mărunt agitator politic, fără anvergură, fără principii, incapabil să-și depășească limitele și dispus să se gudure pentru a fi la masa puternicilor, chiar și în postura de milog ce așteaptă să i se arunce resturi.

După ce visele de mărire s-au spulberat, fiind ”ejaculat” (cf. Vanghelie!) din partid, Adrian Țuțuianu a rămas pentru o vreme în atenția presei, însă nu așa cum și-ar fi dorit. Lamentările sale despre cât de nedreptățit a fost el, bietul, de către omul negru din Teleorman, au stârnit hohote de râs homerice, personajul fiind cunoscut ca un cal breaz pentru modul autocratic, discreționar în care a condus organizația PSD și județul Dâmbovița, făcând să pară că Dragnea chiar ar avea de învățat, la acest capitol, de la Luceafărul din Micloșani.

Mai apoi, cel căruia îi plăcea să fie numit Șeriful a încercat să răscoale poporul pesedist dâmbovițean împotriva centrului. De râsul curcilor,”răscoala” a fost un mare fâs!

Cea mai recentă ispravă a șerifului, care l-a readus în atenția presei, a fost încercarea de a-și croi o carieră în lumea… manelelor! O jelanie versificată în care senatorul Țuțuianu se plânge de dușmani, trădări și muște pe gunoi, producție care amintește de ”greii” genului, Salam sau Dani Mocanu, postată pe contul personal de Facebook, a stârnit un val de ironii la adresa celui ce se visa președinte al PSD și prim-ministru al României.

Și pentru că ridicolul nu ucide, senatorul Adrian Țuțuianu insistă să demonstreze cât de găunos e politicianul român și cu câtă ușurință acceptă să trăiască într-o lume populată cu dușmani foști prieteni și prieteni foști dușmani…

Nu mai departe de ieri, aveam să aflăm cu toții că Adrian Țuțuianu ar fi ”zgâriat cu unghiuța” (vorba fostului președinte, Traian Băsescu) la ușa liderului pro-România, Victor Ponta. Fostul lider din Kiseleff a lăsat să se înțeleagă că Adrian Țuțuianu ar urma să se înscrie în partidul pe care l-a creat.

Marele, atotputernicul, inegalabilul, El-Însuși-Adrian-ot-Micloșani să se bată pe funcții cu Jean Marinescu?! Asta chiar merită văzut! Vorba lui Ponta, ne trebuie pop-corn și coca cola, pe scena politică se montează o operă buffă!

Foto: incomod-media.ro

Banner

Ultimele stiri din Opinii

Go to Top