fbpx

Platformă de știri și opinii

Pucioasa: „Războiul” primarului cu lumea

in Administrație by

Primarul din Pucioasa, Constantin Ana, a pornit un război personal cu societățile ce dețin rețele supraterane de cabluri, în orașul pe care îl păstorește.

Într-o postare de pe pagina personală de Facebook, edilul șef al orașului-stațiune amenință respectivele societăți.

„Pe toti furnizorii i-am rugat, oficial, in mai multe randuri, timp de un an si jumatate, sa isi marcheze cablurile, sa renunte la cele nefolosite si sa gasim impreuna o solutie pentru introducerea lor in tubulaturi subterane!

Termenul acordat de noi pentru acest lucru, inca din 2017, a fost 01 ianuarie 2019!!!

Spre dezamagirea mea, niciunul dintre cei 6 furnizori nu a dat curs solicitarilor noastre, neschitand macar o intentie!

In conditiile date, tinand cont si de faptul ca niciun operator nu are autorizatie din partea primariei pentru lucrarile efectuate pe acesti stalpi, nu vad decat o solutie:

Dupa inca o instiintare, vom trece la taierea acestor cabluri!

Asa ca, stimati cetateni, va rog sa va contactati furnizorii de internet si televiziune si sa ii rugati sa trateze cu mai multa seriozitate solicitarile noastre, altfel vom fi nevoiti sa luam masuri radicale!” 

Cât de radicale vor fi măsurile rămâne de văzut, asta pentru că ar mai fi ceva amănunte, pe care edilul șef de la Pucioasa pare că le ignoră.

De fapt, amenințarea este puțin probabil să fie pusă în practică. Trecerea în subteran a cablurilor de date, peste tot, s-a făcut după ce, în prealabil, a fost emisă o hotărâre de Consiliu Local care să prevadă acest lucru. Legea prevede obligativitatea construirii acestor rețele în subteran doar din anul 2011, nefiind stabilită o regulă pentru cele ce, anterior acestei date, erau deja amplasate.

Marea miză o constituie banii pe care societățile deținătoare de astfel de cabluri îi plătesc societății „Electrica”, pentru închirierea stâlpilor. În eventualitatea trecerii în subteran a acestor rețele, administrația locală ar putea percepe o taxă pentru „găzduirea” rețelelor pe domeniul public. În multe localități din țară, primăriile au fost cele care au construit astfel rețele. Nu este cazul și la Pucioasa.

În orașul stațiune, așa cum se deduce din postarea edilului șef, administrația locală ar vrea să construiască rețelele subterane cu banii firmelor ce dețin actualmente cablurile de date supraterane, iar apoi să perceapă și o taxă similară celei ce firmele o plătesc  către „Electrica”!

Ar fi, probabil, primul oraș, din România unde s-ar întâmpla așa ceva. Și nu numai la Pucioasa „visteria” locală este goală. Asta pentru a exclude o astfel de explicație.

Sursa foto; Constantin Ana, Facebook

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Administrație

Go to Top