POLITEȚEA este semnul nobleții spirituale, pentru oameni, printre oameni!
Comoară sufletească neprețuită, numită de unii apanajul regilor, POLITEȚEA este semnul unei alese distincții spirituale, plină de delicatețe, tandrețe și noblețe.
A fi politicos este semnul unei smerenii profunde a inimii, a faptului că recunoști în aproapele tău, pe cel ce, ca și tine, poartă chipul lui Dumnezeu și omagiezi fărâma de dumnezeire din semenul tău, ȘTIINDU-ȚI LOCUL, fără a te considera în niciun fel superior.
Căci, știm cu toții, CU CÂT TE ÎNALȚI MAI MULT în propria-ți minte, CU ATÂT PICI MAI MULT în realitate, chiar și în viața cotidiană.
A fi politicos înseamnă a fi demn și responsabil om al cetății, adecvat la realitatea propriei vieți, înțelegându-ți rostul, suișurile, dar mai ales eșecurile.
DOAMNE, IARTĂ-MĂ, că vorbesc de funie în casa spânzuratului!
Că mai ieri vorbeam de oameni mândri, cu bombastice iluzii, ce aveau impresia că dacă le-a bătut vântul de câteva ori în pupa și corabia le-a prins viteză, s-au crezut Titanicul lansat la apă!
Poate nu au fost atenți la final sau nu au știut că gheața sparge orice tablă și, din mare ofițer, nici tablagiu nu mai rămâi!
Apoi, NU UITA că afișai o atent studiată politețe, utilă fiindu-ți prezența și prezențele unora, în vremea aceea, căci în vremea aceasta emoția, rușinea și tremurul de fecioare abia înamorate te fac să uiți de vechi relații și, ceea ce e mai tragic, de bunăvoința afișată de tine atunci, deja așa departe!
Mă uiți pe mine, te uiți pe tine, te uit pe tine și mâine, și fără mine, și fără cel de lângă mine, constați că TE-AU UITAT TOȚI ȘI TOATE și treci pe lângă plopii fără soț…
Crima cea mai mare nu este că te faci că uiți pe unii dintr-o epocă sau alta, ci că arunci cu noroiul superficialității cotidiene peste emoții, amintiri, trăiri și câte altele!
Dar, ce contează!? Viața merge înainte și vorba aceea, abia când ajungi adânc în groapa vieții și nu mai ai unde cădea, experimentând forțat smerenia, fie ea și ca umilință, vezi cu adevărat ceea ce a fost și înțelegi ceea ce putea fi!
Ceea ce rămâne este totuși POLITEȚEA! Chiar dacă o relație moare și dinamismul vieții întră în RIGOR MORTIS forțat, totuși, POLITEȚEA RĂMÂNE UN OMAGIU ADUS CELUI CE TU AI FOST ODATĂ, căci, recunoști în cel față de care o manifești, propria ta demnitate!
Cu politețe și prietenie TE SALUT, CU NEDISIMULATĂ POLITEȚE, PE TINE, CEL CARE AI UITAT!
NU UITA, POLITEȚEA TE FACE SA FII, CHIAR ȘI CÂND NU MAI EȘTI, CEEA CE AI FOST, CEEA CE AI VRUT SAU CEEA CE NU AI PUTUT!
P.S.: Mulțumesc pentru politețe Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița! Să nu înțeleagă cineva că fac referire la dumnealui!
__________________________
Ionuț Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și profesor asociat la Universitatea „Valahia”
__________________________
