fbpx

Platformă de știri și opinii

C. Ștefan: „Respect hotărârea CEx!”

in Politică by

La Aninoasa, la doar două zile distanță de momentul în care Adrian Țuțuianu prezenta presei o scrisoare semnată (aparent) de tot activul important de partid din Dâmbovița, prin care organizația PSD spunea că nu recunoaște hotărârea Comitetului executiv de excludere a lui Adrian Țuțuianu, lucrurile au ajuns să fie ceva mai nuanțate.

La evenimentul cultural de la Aninoasa a ajuns pentru prima dată în Dâmbovița, după contrele la distanță  cu Adrian Țuțuianu, și președintele interimar al PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, însoțită de Alexandru Oprea (fostul șef al CJ Dâmbovița).

Unul dintre cei mai importanți parlamentari ai PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost și el prezent la manifestarea de la Aninoasa. Ștefan a făcut o declarație ce contrazice scrisoarea semnată de susținătorii lui Adrian Țuțuianu.

„Întotdeauna respect decizia CEx-ului. Toți membrii (n.m. PSD Dâmbovița) vom respecta decizia CEx-ului.”. A spus Corneliu Ștefan.

 

Declarația deputatului Ștefan se adaugă din ce în ce mai multor voci din PSD Dâmbovița ce afirmă cu totul altceva decât ceea ce a apărut redactat în documentul (o declarație comună) semnat de mulți dintre membrii organizației județene. În declarație, semnatarii arătau că că vor boicota orice acțiune organizată de conducerea centrală a partidului și că îl vor susține necondiționat pe Adrian Țuțuianu.

Foto și video: www.dambovitanews.ro

Banner

1 Comment

  1. de la un pensionar de drept comun, pentru „junimea” pesedistă care favorizează infractorul cu hamster – fie-i numele uitat! – ales conducător suprem la congres: luați de citiți, conspectați și băgați la cap epistola de demisie a lui Sorin Moisă
    iaca, la distanță de exact un an apare și cazul V.Negrescu, ceva mai soft, e drept
    dar dacă nu vreți să fiți scuipați pe stradă, repet, băgați la cap! cine are.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Politică

Comănescu, greu de ucis

Noua conducere a PSD Dâmbovița are ca principal obiectiv, pentru următoarea perioadă,
Go to Top