Platformă de știri și opinii

DÂMBOVIȚA: vizită din Croația

in Actualitate by

Joi, 18 octombrie 2018, Excelența Sa Davor Vidiš, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Croația în România, a efectuat o vizită oficială în județul Dâmbovița, la invitația senatorului Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României.

Programul Excelenței Sale în județul Dâmbovița a debutat cu o întâlnire cu autoritățile locale și județene, ce s-a desfășurat la Consiliul Județean Dâmbovița, la care au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel-Nicolae Comănescu, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, senatorul Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, Arhiepiscopia Târgoviștei, Florina Mureșan – subprefectul județului, parlamentarii Claudia Gilia, Oana-Silvia Vlăducă, Carmen Holban și Corneliu Ștefan, Cristina Ștefan – prorector al Universității Valahia din Târgoviște, Danil Zepiși – Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Principalele subiecte abordate s-au axat pe identificarea posibilităților inițierii unor parteneriate bilaterale între părți în diferite domenii de activitate, sens în care ambasadorului i-a fost prezentat județul Dâmbovița și i-a fost supus atenției potențialul economic, turistic, educațional și cultural pe care județul îl deține.

În acest sens, senatorul Adrian Țuțuianu i-a prezentat Excelenței Sale 5 proiecte concrete de colaborare, respectiv: 1) realizarea unui program de înfrățiri între unitățile administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița și cele din Republica Croația, 2) organizarea unei delegații croate, compusă din oameni de afaceri, care să viziteze județul Dâmbovița în prima parte a anului viitor, 3) încheierea de parteneriate educaționale între Universitatea Valahia din Târgoviște și universități din Croația, 4) realizarea unei colaborări în domeniul industriei de apărare, prin intermediul societăților comerciale și 5) realizarea de investiții în domeniul turistic, în zona Padina-Peștera,  de către investitori croați.

La rândul său, înaltul oficial a mulțumit autorităților dâmbovițene pentru invitația de a vizita județul Dâmbovița și precizat că propunerile primite sunt pertinente și importante și vor fi analizate cu atât mai mult cu cât relația dintre părți este consolidată și de comunitatea de croați din România.

În vederea realizării parteneriatelor bilaterale în domeniile propuse, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, l-a asigurat pe ambasadorul Croației de întreg sprijinul autorităților județene și i-a lansat invitația de a reveni în județul Dâmbovița.

Concluziile întâlnirii au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă, programul continuând, ulterior, cu vizite la Muzeul Poliției Române, Curtea Domnească și Universitatea Valahia din Târgoviște.

Cu acest prilej, Excelența Sa a oferit Muzeul Poliției o uniformă specifică poliției croate și a purtat discuții cu reprezentanții Universității Valahia din Târgoviște cu privire la posibilitatea inițierii unor schimburi de experiență cu universități din Croația.

Programul Excelenței Sale Davor Vidiš în județul Dâmbovița include și vizite la uzinele care activează în industria de apărare, respectiv Uzina Mecanică Dragomirești, Uzina Mecanică Mija și Uzina Automecanica Moreni.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top