Platformă de știri și opinii

Îl detestă Plumb pe Țuțuianu?

in Politică by

Rovana Plumb, deputat PSD de Dâmbovița, este destul de discretă și (mai mult) absentă în colegiul electoral pe care îl reprezintă. Poziția doamnei Plumb lasă, astfel, loc la interpretări.

Un personaj cu așa greutate în partid (trecută din tabăra lui Ponta în cea a lui Dragnea, în urma scandalului Belina), ministrul Fondurilor Europene, e greu de acceptat că poate consimți ca Țuțuianu să defileze cu așa lejeritate prin județ. Este de notorietate  cum președintele Consilului Județean, organizator al vizitelor de lucru în teritoriu, abia apare în poze în umbra lui Țuțuianu (urmariți postările pe facebook, unde PSD-iștii nu fac rabat cantitativ). Evident, agenda este confiscată tot de liderul absolut. Nu mai vorbim de organizația locală de partid, unde nimeni nu ridică ochii în fața șefului suprem. Atunci, de ce această poziție evazivă a Rovanei Plumb în relația cu Adrian Țutuianu? Dialogurile dintre cei doi lideri sunt reci, asta e clar – fapt confirmat de mai multe surse apropiate lor. Mai mult, presa centrală spune ca între cei doi există chiar un conflict major:

„La fel ca Liviu Dragnea (care l-a mazilit de la Apărare și-l păstrează pe ”lista neagră”, alături de rebelii Niculae Bădălău și Mihai Tudose), Plumb îl detestă pe baronul Adrian Țuțuianu, pe care-l vrea debarcat de la cârma PSD Dâmbovița – și Dragnea a intenționat același lucru, la finalul anului trecut, promițându-i funcția Rovanei Plumb, însă tentativele au eșuat penibil, fiindcă Țuțuianu beneficiază de o susținere masivă în județ. De altfel, deși nu are pic de încredere în el, Dragnea a consimțit ca Țuțuianu să ocupe o funcție de vicepreședinte, acesta fiind însă total izolat printre susținătorii teleormăneanului” , scrie psnews.

Perioada următoare ar putea clarifica aceste dispute. Țuțuianu este dat, tot de presa centrală (pentru că acesta nu a clarificat oficial) în tabăra opozanților lui Liviu Dragnea (amănunte aici). Totul depinde de evoluția situației la vârf în partid. Cum Țuțuianu și Plumb sunt în tabere diferite, un personaj va triumfa în final. Sau, cine știe…

Foto: mediafax

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Politică

Go to Top