„Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învățământului și permisiunea fraudei la examenele studenților.
Pacienții mor în mâinile unor asemena medici.
Clădirile se prăbușesc fiind construite de asemena ingineri.
Banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști.
Dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea juriști și judecători.
Crahul învățământului este crahul națiunii!”

Unica ființă rațională din universul nostru cunoscut, omul, a fost înzestrat de Creator cu magnificul dar al conștiinței de sine, al gândirii și al cunoașterii. Pentru că este reflectare a imaginii desăvârșite a lui Dumnezeu, omul poartă în adâncul lui această neliniște teribilă a cunoașterii, curiozitatea de a afla, de a se minuna în fața misterului existenței sale și al altora, de a căuta necontenit, de a cunoaște și de a împărtăși roadele acestui nobil demers al său.Și, nici nu se putea altfel, pentru că Cel ce l-a creat este Atotînțelept, Atoatecunoscător, Atotștiutor, dar și Atotmilostiv și Atoateiubitor, pentru aceasta și omul poartă amprenta acestor calități în sufletul său!

Vedem cu ușurință aceasta, pentru că minunarea și curiozitatea sunt două atribute umane pe care le recunoaștem la noi sau la semenii noștri. Nu întâmplător, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, a cărui naștere o vom celebra curând, este numit și Logosul întrupat, cuvânt ce înseamnă rațiune, știință, rost. Și, tot Domnul este Cel ce fundamentează viața veșnică pe cunoaștere, când spune: „Aceasta este viața veșnică să Te cunoască pe Tine…”

La noi, în tot spațiul euro-atlantic și nu numai, Biserica a fost cea care a înființat primele școli și universități, în sensul celor de astăzi, ca de altfel și primele biblioteci și a tipărit primele cărți. Aceasta, pentru că civilizația creștină este una a cărții, ce valorizează în mod optim cultura,  capacitatea și nevoia omului de a cunoaște.

Înțelegem, prin urmare, de ce educația este foarte importantă pentru ființa umană, deoarece este o condiție sine qua non a existenței, fiindcă ne însușim, cu ajutorul ei, experiența generațiilor trecute și construim lentila prin care vedem, interpretăm și trăim propria noastră viață. Alături de credință și de cultură, educația este cea mai mare comoară pe care o putem lăsa urmașilor noștri și este cel mai mare bine pe care ni-l putem face împărtășindu-ne din roadele lor!

Educația nu face altceva decât să scoată optima valoare din noi, să ne șlefuiască, asemenea unei opere de artă, devenind din pietre colțuroase și rogoase, pe măsura disponibilității și a efortului nostru, magnifice, utile și împlinite capodopere! Educația stă la baza construirii unei civilizații demne, responsabile, prospere și mai ales umane, iar istoria mărturisește despre faptul că ea este singura șansă de dezvoltare, rezistență și dăinuire a unui neam.

Falsitatea, corupția, lipsa de sprijin și degradarea educației este, în schimb, cel mai mare rău care se poate întâmpla unei țări, căci ceea ce nu reușește să facă o catastrofă naturală, războiul sau orice alt rău, aparent sau real, o face, din nefericire, numai nevalorizarea educației și nesusținerea ei.

Avem nevoie de profesori cu vocație autentică, de legi clare și stabile, de sprijin din partea tuturor, pentru a edifica un sistem educațional puternic, complex și bine adaptat nevoilor noastre. Avem nevoie de știință, de cunoaștere, de cultură, de spiritualitate și de tot ceea ce putem transmite urmașilor noștri prin educație, pentru că le lăsăm moștenire, nu doar o țară cu toate cele materiale, ci, în primul rând, marea cultură și spiritualitate românească, esența sufletelor noastre proiectată în ceea ce înaintașii noștri și noi am creat, iar aceasta numai prin intermediul educației se poate transmite.

Apoi, educația deși nu aduce vreun profit imediat sau vizibil, este domeniul ce trebuie susținut necondiționat, alături de cultură, sănătate și spiritualitate, pentru că toate acestea țin de esența și sănătatea sufletelor și a trupurilor noastre, de dăinuirea noastră cotidiană și istorică, ca persoane și ca nație.

Înainte de a condamna, de a victimiza și de a arăta cu degetul, cu sinceritate, responsabilitate și curaj, trebuie să vedem, fiecare, acolo unde suntem, ce putem face pentru îmbunătățirea educației, în familie, în școală sau în Biserică, deoarece corupția, degradarea, disfuncționalitățile de tot felul și tot ceea ce merge rău la noi, își are originea într-o educație greșită sau fără calitate.

Cu toții ne dorim catedrale frumoase, școli și spitale bine dotate, cu profesori și medici eminenți, morali și responsabili, prosperitate și bunăstare, pace, armonie și liniște! Cu toții vrem mai binele, mult mai binele ! Cum vedem la alții sau cum am auzit că a fost la noi, în anumite perioade istorice!
Dar, să ne gândim fiecare: oare ce facem pentru ca acestea să se poată realiza? Cum contribuim? Stăm numai și criticăm orice bună și frumoasă inițiativă sau ascundem derapajele, în funcție de interese și nevoi?

Educația, să nu uităm, începe de acasă, se continuă prin școală și nu se termină decât numai atunci când trecem în lumea de dincolo!
Dacă societatea în care trăim nu ne place, dacă mizeria, sărăcia sau corupția ne repugnă, să ne gândim că schimbarea începe întotdeauna cu noi, niciodată cu celălalt.
Noi să fim exemplele bune, noi să-i animăm pe cei din jur la schimbare, noi să fim responsabili când ceilalți par a nu fi!

Împreună, pentru o educație demnă, responsabilă și rodnică!
Împreună, pentru a schimba ceea ce e rău, întunecat și departe de dorințele noastre!
Educație, lumină, speranță!
ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Ionuț Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și profesor asociat la Universitatea „Valahia”

Omagiem trecutul deoarece dorim să găsim inspirație pentru momentele prezentului și ale viitorului. Magistra vitae, istoria, ne învață multe, dacă, cu onestitate și disponibilitate, acceptăm să-i auzim glasul!
Ceea ce trăim noi astăzi, au trait en gardent les proportiones și înaintașii noștri, și ei s-au lovit de ceea ce ne concentrează nouă atenția și nu ar fi deloc vetust să ne aplecăm asupra lecțiilor magistrale ale istoriei.
Viața social-politică interbelică a fost marcată de numeroase tensiuni, confruntări sau neliniști, așa cum vedem că se întâmplă și astazi. Este chiar consemnat un moment de dezbatere dintre Nicolae Iorga și I.C. Brătianu, în care marele istoric și politician în același timp, îl întreabă ironic pe marele om politic: „Ce să învăț eu de la un inginer?” Iar acesta îi răspunde: „Măsura, domnule profesor, măsura!”
Dincolo de amuzamentul acestor vorbe, născute din confruntarea a doi mari titani ai politicii românești, observăm că măsura este o calitate ce se cere cu mare necesitate și astăzi.
MĂSURA ȘI ECHILIBRUL SUNT VIRTUȚI ATÂT DE NECESARE VIEȚII NOASTRE PERSONALE ȘI PUBLICE, fără de care, excesele de tot felul, tensiunea, conflictul și câte și mai câte năruiesc, puțin câte puțin, corabia vieții noastre, și fac existența de nesuportat.
Asceții spun chiar că măsura este lentila prin care trebuie să vedem viața, deoarece fără acest instrument de echilibru, patimile ne atrag de partea lor și ne cuceresc.
Iar, anticii spuneau: VIA MEDIA, VIA REGIA!, adică, calea de mijloc este calea regală, tot cu privire la acest aspect.
Viața noastră personală și publică, locală și națională, suferă cumplit de lipsa acestei virtuți. Lipsa de măsură te duce în mod sigur pe drumul cu un sens unic, spre pieire, din care nu te mai scapă nimic, pentru că ceea ce a fost odată, tot la fel, nu va mai fi!
Echilibrul și măsura sunt de fapt mijloace concrete de a te manifesta și de a te exprima cu iubire față de semeni. Pe când excesul nu te face decât să greșești, să uiți de unde ai plecat și sa te gândești unde nu ai ajuns și să devii fantoma propriei vieți!
ECHILIBRUL ȘI MĂSURA SUNT DARURI DUMNEZEIEȘTI PE CARE LE PRACTICĂ CEI CE AU VOCAȚIE DE CONDUCĂTOR! AȘADAR, SĂ-I RECUNOAȘTEM PE CEI CE NE VOR CONDUCE DESTINELE! Echilibrul și măsura sunt singurele mijloace autentice de a crea istorie!
În concluzie, MĂSURA, NU UITAȚI MASURA, în tot și în toate! În viața personală și în viața publică!
ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Ionuț Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și profesor asociat la Universitatea „Valahia”

POLITEȚEA este semnul nobleții spirituale, pentru oameni, printre oameni!
Comoară sufletească neprețuită, numită de unii apanajul regilor, POLITEȚEA  este semnul unei alese distincții spirituale, plină de delicatețe, tandrețe și noblețe.

Citește Știrea